Acasă / SOCIAL / Ziua Protecţiei Civile sărbătorită la ISU Argeş

Ziua Protecţiei Civile sărbătorită la ISU Argeş

Ieri, cu ocazia Zilei Protecţiei Civile, la sediul ISU Argeş a avut loc un exerciţiu al pompierilor piteşteni
care a presupus salvarea victimelor în urma unui accident. La aniversare au participat şi diverse personalităţi, cum ar fi preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Tecău, prefectul Mihai Oprescu sau viceprimarul Laurenţiu Zidaru. La eveniment au avut loc şi avansări în grad. „E un moment în care trebuie să ne amintim de originea noastră ca profesie şi să ne amintim ce au făcut alţii pentru a ajunge aici. Au fost evenimente destule care au marcat existenţa şi evoluţia noastră profesională.“, a declarat colonelul Ion Popa, inspectorul – şef al ISU Argeş. „Vă urez un călduros „La mulţi ani“ cu ocazia acestei zile importante pentru dumneavoastră. Vă doresc succes şi putere de muncă. Nu în ultimul rând vreau să vă asigur că întotdeauna vreau să fim parteneri şi colaboratori de nădejde în ceea ce priveşte siguranţa cetăţeanului.“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Tecău. „Este una dintre instituţiile în care statul român nu doar că a investit încredere. În ultima perioadă s-a investit şi în partea de dotări.“, a declarat prefectul judeţului Argeş, Mihai Oprescu.

Sursatext :ziartop.ro

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Iana Novac

De Ziua Națională, Iana Novac și Octavian Dobrotă, concert vocal-simfonic extraordinar, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 28 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul  vocal-simfonic ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar