Acasă / EVENIMENT / Risc mare de avalanşă, traseele montane sunt închise în Făgăraş

Risc mare de avalanşă, traseele montane sunt închise în Făgăraş

Conform buletinului nivometeorologic emis de catre Centrul de Prognoza Sibiu riscul de avalanşă este de gradul 4 la altitudini peste 2000 de metri si de gradul 3 la altitudini intre 1600-2000 metri, astfel că toate traseele montane din judeţul Argeş care se afla in acest ecart de altitudine, sunt și vor rămâne închise. Stratul de zapada de la Balea Lac – Cota 2000 Transfagarasan, in acest moment masoara 237 cm, in crestere cu aproape 40 de centimetri fata de sfarsitul saptamanii trecute.
Sfatul Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece sejurul în zona montană argeşeana, este să nu incerce să urce pe traseele inchise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă, sau la Dispeceratul National Salvamont, formând 0SALVAMONT. Deasemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în aşa fel încât, să existe o marjă de siguranţă de o ora de lumină, după terminarea acesteia, tinand cont ca la ora 18:30 este deja intuneric. În afara echipamentului obligatoriu iarna (incalţăminte şi îmbrăcăminte adecvata, colţari, piolet etc.) trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitând astfel situaţii neplăcute. Chiar şi în cazul excursiilor cu autoturismul, este indicat să aveţi incălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, de asemenea o lanternă, pentru situaţiile în care sunteţi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos. Nu parcaţi maşinile la baza pantelor mari, fără pădure, încărcate cu zăpadă!
În această perioadă este necesară o prudenţa marită, pentru a evita situaţiile nedorite.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar