Un tânăr din Argeș a tâlhărit o femeie ca să facă rost de bani pentru a juca la pacanele. În plină zi, a smuls lanțul de aur de la gâtul tinerei, după care s-a făcut nevăzut. Bărbatul a fost identificat cu ajutorul unor imagini surprinse pe camerele de supraveghere ale unor magazine din zonă. Un polițist care, se ocupa de anchetă, aflat în timpul liber, a dat nas în nas cu el pe stradă. Cum știa că este căutat, ofițerul l-a urmărit și și-a chemat colegii în ajutor. Victima, o femeie în vârstă de 29 de ani, se intoarcea de la sala de fitness când s-a trezit cu o mână în gât. Bărbatul i-a smuls lanticul de aur după care a fugit. În mai puțin de o oră după ce a comis tâlhăria, bărbatul (Ionuț Florin Anghel), de 29 de ani, a vândut lanticul unei persoane pentru suma de 600 de lei, după care, toți banii i-a jucat la pacanele. Aseară, polițistul Andy Iancu, de la B.I.C.- Argeș care se află în timpul liber l-a zărit pe stradă și l-a prins. Suspectul a declarat în față anchetatorilor că era disperat să își procure bani pentru a juca la ”pacanele”. De aseemenea, susține că îi pare rău pentru ce a făcut. Noaptea trecută bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Astăzi va fi prezentat în față magistraților cu propunere de arestare preventive și riscă să stea în închisoare până la 15 ani.
Citeşte şi ...
Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești
Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...