Acasă / SOCIAL / Blaga şi Gorghiu nu concep să pieardă alegerile locale în Argeş

Blaga şi Gorghiu nu concep să pieardă alegerile locale în Argeş

Joi 30 iulie, la Teatrul Alexandru Davila a avut loc conferinţa biroului judeţean de coordonare a PNL, prilej cu care au participat şi copreşedinţii formaţiunii de la nivel naţional, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga. În cadrul conferinţei de presă, cei doi s-au arătat încrezători că, la alegerile locale din 2016, supremaţia PSD în Argeş, după 26 de ani, va lua sfârşit. ,,Sunt legată de aceste locuri şi pot spune că este proiectul meu de suflet ca PNL să reuşească să câştige atât Primăria Piteşti, cât şi Consiliul Judeţean. Aceste lucruri se pot realiza numai prin muncă… Sunt multe de făcut în ceea ce priveşte organizarea PNL Argeş, însă oamenii de valoare din această organizaţie pot face diferenţa anul viitor,’’a declarat Alina Gorghiu. La rândul său, Vasila Blaga a promis ,,că va pune cărţile pe faţă’’ în ccea ce priveşte activitatea PNL Argeş. ,,La alegerile trecute, cele prezidenţiale, PNL Argeş s-a clasat pe locul 38 între filialele judeţene. Sunt multe de făcut şi nu ne putem permite să nu avem rezultate pozitive în 2016. Într-adevăr, pe zona Transilvania se stă mult mai bine, însă şi în această zonă, de la judeţ la judeţ, sunt rezultate total diferite. Luăm exemplul judeţele Călăraşi şi Ialomiţa, care sunt vecine… Într-unul, rezultatele PNL la alegerile prezidenţiale au fost dezastruoase, într-altul am câştigat tot,’’a declarant Blaga. Cu siguranţă, prezenţa celor doi lideri de la Bucureşti îi va trezi, cu voia lor sau nu, pe liberalii argeşeni dintr-o prea lungă şi periculoasă letargie.

D.B Foto-M.N

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Activități-preventive-desfășurate-de-polițiștii-argeșeni-cu-elevii

Activitățile preventive desfășurate de polițiști continuă

În ziua de 20 noiembrie a.c., polițiștii argeșeni au continuat activitățile educativ-preventive în școli, desfășurând ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar