Acasă / SOCIAL / Poliţiştii argeşeni au participat la acţiunea “Blocada”

Poliţiştii argeşeni au participat la acţiunea “Blocada”

politia-rutiera-arges-fotopress24.ro-Mihai-Neacsu-1În perioada  6 – 12 august a.c., poliţiştii argeşeni au constatat peste 70 de infracţiuni, au aplicat peste 1180 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 277.000 de lei, au depistat 2 persoane urmărite şi un autovehicul furat, în cadrul acţiunii Blocada, desfăşurate la nivel naţional de Poliţia Română, pentru prevenirea faptelor  antisociale şi asigurarea unui trafic rutier sigur, în special pe drumurile dinspre şi către punctele de trecere a frontierei.

În perioada 25 iulie – 31 august a.c., din dispoziţia Şefului Poliţiei Române, chestor general de poliţie Petre Tobă, poliţiştii desfăşoară o acţiune la nivel naţional pentru prevenirea faptelor antisociale, asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier pe sectoarele de drum cu trafic intens, precum şi pe şoselele dinspre şi către punctele de trecere a frontierei.

La activităţi participă şi poliţiştii din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, acţiuni speciale, arme, explozivi şi substanţe periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

În perioada 6 – 12 august a.c., la acţiunile desfăşurate au participat, în medie, zilnic, 500 de poliţişti. Din totalul acestora 292 sunt de la ordine publică, 142 de la rutieră, 53 de la investigaţii criminale, şi 13 de la celelalte structuri.

În urma celor peste 120 de acţiuni punctuale desfăşurate în această perioadă, poliţiştii au constatat 71 de infracţiuni, dintre care 47 de natură judiciară, 2 la regimul circulaţiei rutiere, 1 la regimul armelor şi muniţiilor şi una vizând alte genuri de infracţiuni. Dintre infracţiunile descoperite, 32 au fost constatate în flagrant delict.

Poliţiştii au depistat 2 persoane urmărite, care aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei închisorii.

Au fost instituite 53 de filtre rutiere, şi a fost identificat 1 autovehicul care figura ca fiind sustras.

De asemenea, au fost aplicate 1.183 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 276.415 de lei, dintre care 254 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute de Legea 61/1991 a ordinii şi liniştii publice şi 18 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

În urma activităţilor desfăşurate în trafic, poliţiştii au aplicat 835 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 7 pentru consum de alcool, 518 pentru viteză neregulamentară şi 16 pentru nerespectarea normelor legale privind depăşirea.

Ca măsură complementară, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 3057 de lei, au reţinut 86 de permise de conducere, dintre care 9 pentru consum de alcool, 35 pentru viteză şi 42 pentru alte abateri.
De asemenea au retras 59 de certificate de înmatriculare.

Exemplu:

În urma unei acţiuni organizate de poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Argeş – Compartimentul Urmăriri, aceştia au depistat pe raza municipiului Piteşti, pe B.I., de 28 ani, din comuna Călineşti, judeţul Argeş, urmărit la nivel naţional, pe numele căruia Judecătoria Piteşti a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.
Bărbatul este condamnat la 3 ani închisoare pentru infracţiuni informatice şi se sustrăgea de la executarea pedepsei.
Acesta a fost reţinut şi încarcerat în Penitenciarul Colibaşi.

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN ARGEŞ VĂ RECOMANDĂ:

Înainte de a pleca la drum mai lung, trebuie verificată întotdeauna starea tehnică a autovehiculului. De asemenea, este bine să vă interesaţi  cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgeţi.

Puteţi obţine informaţii permanent cu privire la condiţiile de trafic rutier şi la eventualele rute ocolitoare, prin intermediul Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Circulaţi adaptând permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic! Autoturismul trebuie echipat corespunzător. Verificaţi farurile, nivelul uleiului, combustibilului, antigelului şi al lichidului de parbriz.

Pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, menţineţi o distanţă mai mare între maşina dumneavoastră şi cea din faţă.

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.

Pentru protecţia autovehiculului, poliţiştii vă recomandă ca atunci când vă parcaţi autoturismul să închideţi geamurile şi să vă asiguraţi apoi că l-aţi încuiat. Depozitaţi cumpărăturile în portbagaj şi nu lăsaţi la vedere bunuri de valoare, precum aparatură GPS, telefoane mobile, borsete sau serviete.

Nu lăsaţi autoturismul pornit şi neasigurat nici atunci când îl părăsiţi timp de câteva momente pentru a face cumpărături mărunte sau în incinta staţiilor de alimentare.

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN ARGEŞ vă urează DRUM BUN, fără evenimente rutiere!

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Autoturism răsturnat Boteni (1)

Autoturism răsturnat în afara părții carosabile la Boteni

Accident rutier, autoturism răsturnat în afara părții carosabile, în comuna Boteni. Intervin pompierii de la ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar