Manifestările dedicate cu prilejul aniversării a 194 de ani de la atestarea documentară a Poliţiei Române Moderne,s-au încheiat, ieri, la Piteşti cu o paradă a oamenilor legii în centrul oraşului, după ce în sala mare a Consiliului Judeţean a avut loc o festivitate de premiere şi de acordare a diplomelor şi plachetelor.Un moment special a fost marcat de înmînarea unor diplome celor circa 100 de poliţişti ca¬re s-au pensionat. „Peste 100 de poliţişti au trecut în rezervă. Sub privirile trecătorilor, poliţiştii au defilat de la Primăria Piteşti pînă în Piaţa Vasile Milea. Oamenii legii au făcut şi un exerciţiu demonstrativ, aplaudat de toţi cei prezenţi. Cu toate că afară ploua, poliţiştii au derulat activităţile conform programului. A avut loc parada maşinilor şi a poliţiştilor, la care au asistat şi oficialităţile. Ca să schimbe rutina activităţilor din alţi ani, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ar¬geş au venit cu un moment inedit. Au pus în sce¬nă, cu ajutorul unor actori de la Teatrul Al. Davila, scenete cu di¬verse tipuri de înşelăciuni folosite de escroci pentru a-i păcăli pe cetăţeni. Actorii au arătat cum acţionează escrocii prin metodele „Accidentul“, „Ghicitul“ sau „Regele Cioa¬bă“. De asemenea, în Piaţa Vasile Milea au fost amenajate standuri expoziţionale cu tehnică folosită în activitatea de poliţie: laboratorul mobil, folosit de Serviciul Criminalistic pentru realizarea cercetării eficiente la locul comiterii infracţiunilor, autospecialele folosite de poliţişti în misiunile operative, o expoziţie de arme, aflate în dotarea luptătorilor SAS, precum şi două standuri ale Serviciului Resurse Umane şi Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.
Tag-uri. accident vasile milea
Citeşte şi ...
De Ziua Națională, Iana Novac și Octavian Dobrotă, concert vocal-simfonic extraordinar, la Filarmonica Pitești
Filarmonica Pitești organizează joi, 28 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul vocal-simfonic ...