Acasă / EVENIMENT / Vrăjitoarei i-a crescut tensiunea când a văzut mascaţii la poarta

Vrăjitoarei i-a crescut tensiunea când a văzut mascaţii la poarta

La primele ore ale dimineţii de ieri, lucrători ai Secţiei de Poliţie Rurală Bascov şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale au descins în bătătura Georgetei Dragomir, de 50 de ani, din Mărăcineni, de etnie romă.Cunoscută mai ales sub numele de vrăjitoarea Maria din Argeş, femeia este bănuită că ar fi stors de bani, şi nu puţini, o piteşteancă. Potrivit anchetatorilor, în perioada martie – aprilie, aceasta a apelat la serviciile vrăjitoarei ca să-i ghicească de dragoste, de bine, de una, de alta etc. Doar de venit mintea la cap nu s-a gândit păgubita să i se dea în cărţi, în bobi, în ghioc, în cafea sau în ce-o mai fi având Maria în recuzită. Aşa se face că, vorba aia, odată ce i-a prins un deget, vrăjitoarea i-a luat toată mâna, cum se zice, clientei sale. Mai exact a tapat-o de 13.250 euro şi 14.740 lei. Din câte se pare, beneficiara n-a fost deloc mulţumită de serviciile primite şi, pentru a-şi recupera paralele, pe 10 aprilie a depus plângere împotriva Mariei, iar poliţiştii au deschis dosar penal.Ieri-dimineaţă, aşa cum am precizat, oamenii legii au bătut la uşa femeii. Când i-a văzut pe mascaţi, vrăjitoarea, care nu şi-a prezis deloc cum îi va fi ziua, a dat ochii peste cap, a picat din picioare şi a fost nevoie să fie chemată ambulanţa. Echipa medicală sosită la faţa locului a constatat că Georgetei Dragomir îi crescuse tensiunea, dar n-a fost nevoie să fie transportată la spital şi i-au fost acordate îngrijiri chiar la ea acasă. Fără a se lăsa impresionaţi de „leşinul” ghicitoarei, care între noi fie vorba a fost doar un spectacol ieftin, şi nici de văicărelile rubedeniilor acesteia, mascaţii şi colegii lor de la Secţia Bascov au continuat percheziţiile. Astfel, au găsit 10.000 euro şi 11.500 lei susceptibili a proveni din infracţiuni, sume care au fost ridicate în vederea confiscării.De asemenea, vrăjitoarea cu pricina a fost adusă la audieri pentru infracţiunea de înşelăciune, iar cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale. Ieri după-amiază, Georgeta Dragomir a fost reţinută 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerată în arestul Poliţiei Argeş, urmând să fie prezentată instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă. După cum se prezintă situaţia, ghicitoarea nu stă deloc pe roz şi va trebui să-şi folosească la maximum capacităţile de vrăjitoare dacă vrea să n-ajungă la pârnaie. Pe bune, fără vrăjeală!

Val Nicolau Foto-Mihai N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar