În perioada 18 – 22 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeș participă la activităţi cuprinse în cadrul Programului Naţional “Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.
Astfel, poliţiştii argeșeni vor desfăşura cu elevii şi preşcolarii, activităţi menite să contribuie la pregătirea împotriva victimizării acestora.Activităţile au debutat în data de18 aprilie a.c., când poliţiştii de prevenire și cei din cadrul structurilor poliției rutiere au vizitat unităţi şcolare de pe raza judeţului şi au oferit elevilor informaţii privind activitatea poliţiei, prevenirea delincvenţei juvenile şi victimizarea minorilor, reguli de circulație pe drumurile publice.
Prin discuţiile purtate cu poliţiştii, copiii au descoperit tipurile de comportament care trebuie adoptate pentru a nu deveni victime ale unor infracţiuni sau pentru a nu urma calea delicvenţei juvenile și de asemenea aceștora le-au fost prezentate teme cu caracter educativ-preventiv adaptate categoriilor de vârstă.Totodată, elevilor le-au fost distribuite şi materiale cu caracter informativ-preventiv și le-au fost prezentate riscurile fumatului pasiv, beneficiile renunţării la fumat, dar şi efectele nocive ale consumului de alcool, de droguri şi substanţe cu proprietăţi psihoactive.
În data de 19 aprilie a.c., ora 11.00, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeș și-a deschid porţile pentru aproximativ 100 de elevi argeșeni care au dorit să observe îndeaproape o parte din tehnica folosită în activitatea de combatere a infracţionalităţii și cărora totodată le-a fost prezentată o partea din activitatea polițiștilor.
Activitățile vor continua pe raza întregului județ, atât în mediul urban cât și în cel rural, până la data de 22.04.2016.
Citeşte şi ...
Alegeri 2024: rezultate cumulate pe prezenta.roaep.ro
Serviciul de Telecomunicații Speciale a dezvoltat o nouă funcționalitate pentru site-ul prezenta.roaep.ro, odată cu alegerile ...