Acasă / EVENIMENT / S-a prăbuşit la pământ, sub privirile celor prezenţi

S-a prăbuşit la pământ, sub privirile celor prezenţi

Narcis Ungureanu, 40 de ani, din Piteşti, a ajuns la Urgenţa Spitalului Judeţean Argeş, după cei s-a făcut rău în curtea Colegiului Tehnic Dimitrie Dima. Bărbatul venise să-şi aducă fiul la şcoală, când a căzut ca secerat.
Bărbatul şi soţia lui se aflau în curte, alături de colegii de clasă ai fiului lor. Speriată, soţia acestuia a sunat la 112 şi o ambulanţă SMURD a ajuns la faţa locului. Pacientul era palid şi făcuse convulsii. El era cunoscut că suferă de grave afecţiuni renale şi face dializă o dată la două zile. Se credea că a făcut un şoc datorat problemelor sale cu rinichii. Paramedicii l-au preluat pe pacient şi au început manevrele medicale. Cum starea lui era gravă, a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean. Pe lângă investigaţiile medicale curente, i-a fost făcut un examen tomografic, în urma căruia s-a stabilit că suferise o hemoragie cerebrală.

M.N.M

Despre Administrator

Citeşte şi ...

incendiu casa comuna baiculesti (3)

Incendiu generalizat la o magazie și un garaj din localitatea Băiculești

Aproape de miezul nopții, pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au fost solicitați să ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar