Acasă / SOCIAL / Spectacol de storytelling în localitatea Corbi

Spectacol de storytelling în localitatea Corbi

Training-ul Rediscovering our Origins Through Storytelling (ROOTS) finanțat prin Comisia Europeană și coordonat de Asociația Universitur s-a desfășurat în perioada 7- 15 septembrie 2013, în comuna Corbi, județul Argeș. Proiectul se încadrează în programul Tineret în Acțiune și are drept scop încurajarea tinerilor ca cetățeni activi, facilitând incluziunea socială și abordarea unor subiecte sociale și culturale actuale din țările europene.
ROOTS nu se încheie aici, întrucât participanții trebuie să folosească metodele și cunoștințele acumulate în această perioadă și în țările lor de origine și să le transmită mai departe.
Proiectul ROOTS s-a încheiat printr-un spectacol itinerant de storytelling, care a avut loc pe 14 septembrie, în jurul orei 15:30. În cadrul evenimentului final au fost interpretate atât povești ale participanților, cât și povești culese din Corbi. Tinerii care s-au pregătit întreaga săptămână pentru evenimentul final, au urmat un traseu prin localitate, pentru a-și prezenta poveștile in aer liber, sub privirile curioșilor. Ultima parte a spectacolului s-a derulat în fața căminului cultural și a cuprins mai multe legende și povești, precum legenda Meșterului Manole, legenda apariției comunei Corbi sau povestea lui Zdrelea Haiducul.
Proiectul reunește participanți din Italia, Lituania, Ungaria și România care se implică sau își doresc să se implice în problemele comunităților din care provin și care vor să își dezvolte atât abilitățile profesionale, cât și pe cele personale. Se derulează într-un mediu tolerant și non-formal, dezvoltă gândirea creativă și încrederea de sine; se bazează pe schimbul liber de informații și opinii, pe jocuri și metode educative non-formale: interpretarea unor roluri, brainstorming-uri, excursii, studii de caz.Training-ul a fost împarțit în două secțiuni: cea de storytelling, adică arta de a spune povești și cea de incluziune socială. Ambele secțiuni ale workshopului au fost orientate către conștientizarea și căutarea unor soluții pentru dificultăți cu care se confruntă statele europene, precum discrepanța dintre generații, pierderea valorilor culturale, migrația, excluderea socială, marginalizarea.
Metoda spunerii de povești nu reprezintă un concept nou, întrucât a fost folosită în culturile europene timp de milenii pentru a transmite pe cale orală valorile și moștenirea culturală a unei comunități către generațiile tinere. Storytelling-ul implică tehnici de exprimare verbală și non-verbală ce au drept rezultat construirea unui discurs puternic, care sa atragă atenția și să rămână în memoria auditoriului. Transmiterea poveștilor mai departe oferă în același timp un context al comunicării într-o societate în care diferențele între generații sunt tot mai mari, generând conflicte. Storytelling-ul are astfel potențialul de a influența dinamica unei comnități.
ROOTS este un proiect în care se întâlnesc povești – cele ale participanților, ale comunităților lor de proveninență, cele ale comunității Corbi, se stabilesc conexiuni și se șterg bariere dintre culturi și generații diferite. Scopul proiectului a fost stabilit în conformitate cu Anul pentru îmbătrânire activă și solidaritate între generații în Europa.
Asociațiile pertenere Universitur sunt: National institute for social integration din Lituania, Útilapu Hálózat din Ungaria și Lunaria din Italia.
Proiectul va implica și membri ai comuniății locale atât prin activitățile de pe teren ale participanților sau in cadrul evenimentului final, cât și prin colaborări viitoare.
Pentru mai multe informații, vizitați:

https://www.facebook.com/ROOTSTraining

Dan Badea

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Activități-preventive-desfășurate-de-polițiștii-argeșeni-cu-elevii

Activitățile preventive desfășurate de polițiști continuă

În ziua de 20 noiembrie a.c., polițiștii argeșeni au continuat activitățile educativ-preventive în școli, desfășurând ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar