Acasă / SOCIAL / Zilelor Europene ale Patrimoniului

Zilelor Europene ale Patrimoniului

Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti organizează vineri, 20 septembrie 2013, în Conacul Goleştilor, la orele 1100, în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului, ediţia a XXI-a, simpozionul cu tema Viticultura şi Pomicultura la români – tradiţie şi continuitate.
Lansate încă din anul 1985, ca iniţiativă, Zilele Europene ale Patrimoniului au debutat în anul 1999, sub coordonarea Comisiei Europene şi a Consiliului Europei. Cele 50 de ţări semnatare ale Convenţiei Culturale Europene iau parte la Zilele Europene ale Patrimoniului, oferind vizite la obiective culturale inedite şi deschizând clădiri istorice care sunt, în mod normal, închise publicului.
Evenimentele culturale din acest an aduc, în prim-plan, meşteşugurile şi tradiţiile, arhitectura specifică, arta locală şi vizează, totodată, promovarea înţelegerii reciproce între cetăţenii europeni.
În România, Zilele Europene ale Patrimoniului se află la a XXI-a ediţie şi sunt patronate de Ministerul Culturii.
La simpozionul organizat de instituţia noastră, vor participa, alături de colectivul ştiinţific al Muzeului, reprezentanţi ai Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Piteşti, Mărăcineni, ai Cercului Miliar Piteşti, ai Asociaţiei „Basarab I a cadrelor militare în rezervă şi în retragere”, precum şi elevi de la Colegiul Naţional „I.C. Brătianu”, Piteşti.

Mihai N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Autoturism răsturnat Boteni (1)

Autoturism răsturnat în afara părții carosabile la Boteni

Accident rutier, autoturism răsturnat în afara părții carosabile, în comuna Boteni. Intervin pompierii de la ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar