Un mare om de cultură a plecat dintre noi, discret, așa cum a trăit. Conducerea Consiliului Județean Argeș este alături de familia îndoliată și transmite sincere condoleanțe, la trecerea în neființă a maestrului GHEORGHE GOMOIU.Domnul Profesor Gheorghe Gomoiu, Fiu și Cetățean de Onoare al Argeșului, a reprezentat sufletul muzicii corale argeșene, al Festivalului Internațional de Muzică Corală ”D.G. Kiriac”, dedicat, cu pasiune, cultivării artei și vieții culturale. Totodată, Domniei sale i se datorează înființarea Corului ”Ars Nova”, în anul 1970, alături de care, prin profesionalism și dăruire artistică de excepție, a cultivat valorile culturale, spirituale și muzicale românești, peste hotare, ca un adevărat ambasador al Argeșului și al creației naționale.
Dumnezeu să vă odihnească în pace, Maestre!
Președintele Consiliului Județean Argeș,
Constantin Dan Manu
GHEORGHE GOMOIU profesor, dirijor, compozitor vicepreședinte al Asociației Naționale Corale din România președinte al Asociației Culturale ”ARS NOVA” Argeș ”Eu cred că viața trebuie să fie muzică”(G.G.)
S-a născut la 22 iulie 1939, în Topoloveni, județul Argeș.
A absolvit Academia de muzică din București, secția pedagogie muzicală – dirijat.
Activitatea sa profesională s-a desfășurat pe două planuri: cea de profesor de muzică și aceea de dirijor. Dintre numeroasele formații corale care au cântat sub bagheta sa, amintim: Corul de femei din Topoloveni; Corul mixt din Călinești; Corul mixt din Rucăr; Corul mixt ”ARO” din Câmpulung-Muscel; Corul mixt din Scornicești; Corul mixt ”DACIA” din Colibași; Corul Sindicatului învățământ din Pitești; Corul Casei de Cultură din Curtea de Argeș; Corul Școlii Nr.14 din Pitești; Corul Școlii Nr.2 din Ștefănești.
Timp de 11 ani (între anii 1969 – 1980) a activat și ca specialist în probleme muzicale pe lângă Casa Creației Argeș.
Ca o recunoaștere a meritelor sale profesionale, a fost invitat în vara anului 1981 la cursurile muzicale (secția dirijat), organizate la Institutul Național de la Marly-le-Roy de Ministerul de Externe al Franței în colaborare cu Ministerul Timpului Liber. În 1987 a participat, ca invitat de onoare, la reuniunea dirijorilor de coruri din Germania Centrală (Mitteldeutschsingerbund). Cu această ocazie i-a fost acordată medalia de aur a Asociației Corale din Germania și titlul de cetățean de onoare al orașului Marburg.
În cadrul Sărbătorilor Argeșului și Muscelului, Consiliul Județean Argeș i-a acordat, în anul 2007, titlul de Fiu al Argeșului, iar în anul 2011, i-a fost conferită înalta distincție de Cetățean de Onoare al Argeșului și Muscelului.
Realizarea cea mai importantă a carierei sale a fost însă Corul de Cameră ”ARS NOVA”, formație căreia i-a dedicat întregul său potential uman și artistic. A întemeiat acest cor în anul 1970 și de atunci, timp de 46 de ani, a fost sufletul și creierul acestui colectiv de excepție, lucrând neobosit pentru realizarea idealului său profesional: promovarea cântului coral. Corul ”ARS NOVA”, creația, ”copilul” maestrului Gheorghe Gomoiu, s-a impus ca o prezență artistică de prestigiu a vieții muzicale argeșene și, totodată, ca un ambasador apreciat al spiritualității românești peste hotare.
”ARS NOVA va rămâne până la sfârșitul vieții mele o creație în care am crezut și cred” (G.G)
”Dacă acest minunat instrument, CORUL, a reprezentat prima instituție de cultură muzicală din lume, dacă vocea umană a fost primul instrument care a reprodus sunetul, cred că avem datoria, atât noi, cât și cei care conduc destinele societății românești, să ne unim forțele spre a împlini ce stă în puterile noastre pentru a păstra formațiile corale existente, a sădi în sufletele tinerilor dragostea pentru muzica corală și a perpetua manifestările existente: festivaluri, concursuri, concerte, etc.
Ce va fi? Vom vedea. Sper să fie așa cum am visat de-a lungul vieții, deseori uitând cu adevărat de sărbători, de familie, de boală, de zile și ore libere.
Și nu-mi pare rău pentru aceste clipe sau pentru anii ”pierduți” pe care i-am dedicat muzicii patru decenii și mai bine!” (G.G.)
A avut o contribuție majoră la lansarea, organizarea și menținerea Festivalului Internațional de Muzică Corală ”D.G. Kiriac” din anul 1970 până în prezent, din anul 1992 devenind și directorul acestui festival.
”Festivalul coral piteștean a fost creat, de fapt, de acest adevărat fanatic al muzicii corale, dirijor absolut remarcabil, muzician sensibil dedicat pasiunii și profesiei sale (muzica corală!), dar și un execelent organizator – l-am numit pe Gheorghe Gomoiu.”(compozitor Dan Buciu)
”Și fiindcă toate acestea trebuia să poarte un nume” (G.G.) s-a chemat simplu și firesc, ”în sol major” (G.G.)…GHEORGHE GOMOIU.
Citeşte şi ...
Ceremonia de depunere a jurământului militar de către noii subofițeri încadrați direct la IJJ.Argeș
Marți, 19 noiembrie 2024, Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș marchează un moment deosebit: ceremonia de ...