Acasă / EVENIMENT / Singurul rănit a fost chiar şoferul tirului

Singurul rănit a fost chiar şoferul tirului

Un incident rutier, căci nefiind victima nu poate fi vorba despre accident de circulaţie, a avut loc ieri dimineaţă pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Aflat la volanul unui tir DAF, un şofer din Vâlcea circula către Bascov, urmând ca apoi să-şi continue drumul către judeţul vecin. Ajuns la kilometrul 95, conducătorul auto a pierdut brsuc controlul volanului, iar vehiculul greu a derapat şi a lovit gliserele metalice, după care tirul a pătruns pe contrasens şi a blocat traficul rutier. Din fericire, în acel moment niciun autovehicul nu circula prin locul respectiv, iar şoferii care vse apropiau au văzut din vreme ce s-a întâmplat şi au avut timp să reducă viteza de deplasare şi să oprească în siguranţă. Singurul rănit a fost chiar şoferul care a provocat incidentul, iar echipajul SMURD sosit la faţa locului a constatat că împricinatul suferise doar câteva contuzii şi i-au acordat îngrijiri medicale fără a se impune spitalizarea. Din câte se pare conducătorul auto nu a ţinut cont că ploua şi a pierdut controlul asupra direcţiei de mers din cauză că nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile meteorutiere, iar anvelopele prezentau un grad avansat de uzură.

Val. N Foto –Video :Mihai N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar