Poliţiştii din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani şi l-au reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, pe T.A.M., de 35 ani, din municipiul Piteşti.Din cercetări, poliţiştii au stabilit că bărbatul, în perioada martie-mai 2013, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, ar fi declarat şi înregistrat în evidenţele contabile facturi fiscale reprezentând achiziţii de bunuri în valoare de aproximativ 2.000.000 lei care ar avea la bază operaţiuni comerciale fictive efectuate cu o altă societate comercială cu comportament de tip fantomă.Totodată în perioada aprilie-mai 2013, bărbatul ar fi reintrodus într-un circuit financiar legal suma de 165.000 lei, cu scopul de a disimula provenienţa ilicită a sumei de bani.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat se ridică la aproximativ 660.000 de lei, reprezentând TVA de plată nedeductibil şi impozit pe profit.Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalului Argeş cu propunere de luare a măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile, propunere care a fost însuşită de unitatea de parchet.
Mihai N.