Acasă / EVENIMENT / Şoferul fugar a fost prins şi dus la audieri

Şoferul fugar a fost prins şi dus la audieri

Un tânăr a crezut că poate să scape nepedepsit după ce a accidentat o femeie şi pe fiul acesteia fugind de la locul faptei. Nu a reuşit decât să-şi agraveze situaţia şi acum este cercetat penal.

AccidentFugar-fotopress-24.roS-a făcut nevăzut
Duminică seara, poliţia judeţeană a fost anunţată că la Ştefăneşti a avut loc un eveniment rutier soldat cu două victime, al cărui autor s-a făcut nevăzut. Cazul a intrat în atenţia Serviciului Rutier Argeş, care împreună cu colegii de la formaţiunea rutieră Ştefăneşti au demarat căutările. După vreo jumătate de oră, suspectul a fost prins şi dus la audieri. El este Alin Gabriel B., de 21 de ani, din Leordeni, împotriva căruia a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului faptei fără aprobarea organelor competente, iar poliţiştii au refăcut firul evenimentului.

Ajutaţi de puştan
Astfel, s-a stabilit că două autoturisme VW Golf IV, unul de culoare argintie, iar altul negru, circulau unul după altul pe DN 7 dinspre Topoloveni către Piteşti. Ajuns la Ştefăneşti, şoferul Golfului argintiu i-a accidentat pe Cornelia Z., de 42 de ani, din Ştefăneşti, şi pe fiul ei în vârstă de 12 ani, care se angajaseră în traversarea străzii pe marcajul pietonal. În loc să oprească, să acorde primul ajutor victimelor şi să anunţe poliţia şi ambulanţa, conducătorul auto a fugit urmat îndeaproape de Golful negru. Un martor a sunat la 112 şi în scurt timp au apărut o ambulanţă şi un echipaj de poliţie, echipa medicală a constatat că, din fericire, mama şi fiul suferiseră doar răni uşoare, iar puştiul le-a spus oamenilor legii că a văzut că cea de a doua maşină era un Golf negru.

Maşina, abandonată la Bowling
Pornind de la acest element extrem de important, poliţiştii au demarat căutările. După aproximativ 30 de minute, tot la Ştefăneşti, ei au observat că un autoturism care corespundea descrierii făcute de puşti circula spre Topoloveni şi l-au tras pe dreapta. În maşină erau patru tineri, doi băieţi şi două fete, toţi fiind duşi la audieri. Nu a durat mult şi autorul accidentului a fost identificat. Din verificări a rezultat că cei patru sunt prieteni şi veneau de la Leordeni la Piteşti. După producerea evenimentului, Alin Gabriel B., care era la volanul Golfului argintiu, şi-a continuat deplasarea urmat îndeaproape de amicii săi până în parcarea de la Bowling. Aici a abandonat autoturismul, s-a urcat împreună cu însoţitoarea sa în maşina prietenului şi au plecat cel mai probabil cu gândul de a reveni mai târziu ca să-şi recupereze automobilul.

Val. N. Foto/Video: Mihai Neacsu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88 (3)

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88

Accident rutier între trei vehicule, produs pe A1, km 88, sensul spre Pitești. Sunt identificate ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar