În repetate rânduri am relatat că unele cursuri de apă au devenit adevărate rampe de gunoaie improvizate, iar malurile erau năpădite de vegetaţie şi albiile aproape astupate de tot felul de deşeuri.În acest context, Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea (ABAAV) a efectuat, prin Sistemul Hidrotehnic Independent Olt, subunitate care-şi desfăşoară activitatea pe raza teritorială a judeţelor Argeş şi Olt, o serie de lucrări în bazinele hidrografice Argeş, Vedea şi Călmăţui. Este vorba despre activităţi de decolmatări ale albiilor cursurilor de apă şi a canalelor adiacente ale acestora, care prezentau un real pericol de producere a inundaţiilor în caz de precipitaţii abundente. Lucrările au fost realizate în comunele Negraşi, Popeşti şi Izvoru, în parteneriat cu primăriile din respectivele localităţi.Astfel, pe pârâul Berivoaia au fost făcute decolmatări pe 3,25 km lungime cu un volum de terasamante de 23.66 mii mc la Negraşi până la confluenţa cu râul Dâmbovnic. Pe râul Teleorman, în zonele de confluenţă şi canalele adiacente pe raza comunei Popeşti, au fost executate decolmatări pe 3,5 km lungime cu un volum de 11 mii mc terasamente. Tot pe Teleorman, în zonele de confluenţă şi canale, de data asta pe raza comunei Izvoru, au fost realizate decolmatări pe o lungime de 2,5 km cu un volum de terasamente de 7.000 mc.Pentru anul în curs, ABAAV are propuse lucrări de reprofilare şi decolmatare pe aproximativ 55 km cursuri de apă, care sunt împărţite astfel: 20,7 km cu un volum de terasamente de 136,4 mii mc pentru asigurarea secţiunii de scurgere a apelor pe sectoarele de cursuri apă amenajate, iar 33,487 km, cu un volum de terasamente de 205,861 mii mc, pentru cursurile de apă neamenajate. Din totalul lucrărilor, pentru cursurile de apă amenajate şi neamenajate din Argeş sunt propuşi 22 km, cu nu volum de terasamente de 160 mii mc.
Problema pe care noi dorim să o aducem în atenţia conducerii ABAAV este că unii locuitori din judeţ care au gospodării ce se întind aproape de râuri, şi-au făcut veceurile în fundul curţii chiar în imediata apropiere a cursurilor de apă. Iar alţii au grajduri ori saivane amenajate tot în apropierea apei în care ajung şi gunoaie de grajd, şi dejecţii de la animale. În opinia noastră şi astfel de situaţii trebuie identificate şi rezolvate, pentru a preveni infestarea râurilor şi distrugerea florei şi faunei.
Citeşte şi ...
Minoră de 13 ani, dispărută!
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni desfășoară cercetări, în urma sesizării, primite astăzi, 22 noiembrie, ...