Situată în satul Jgheaburi din comuna Corbi, atestată ca fiind locul de baştină al Corvineştilor, mânăstirea Corbii de Piatră este unul dintre cele mai cunoscute ansambluri monahale din ţară, iar pentru faptul că iniţial avea două altare pe un singur naos, biserica rupestră săpată în stâncă (gresie) este unică în România. Vizitată de mii de turişti, mânăstirea datează din secolul al XIV-lea şi a fost închinată domnitorului Neagoe Basarab. În zonă încă se mai pot observa ruinele castelului lui Voicu, tatăl lui Ioan Corvin, voievodul Transilvaniei, iar vreo 300 m distanţă de biserică se află piatra şi stânca haiducului corbean Zdrelea.Aşa se face că, săptămâna trecută, Virgil Baciu, primarul din Corbi, a supravegheat lucrările demarate pentru amenajarea circuitului pedestru către sfântul lăcaş. Lucrările erau mai mult decât necesare ţinând cont de numǎrul considerabil de turişti care viziteazǎ zona şi care, astfel, vor pleca cu o pǎrere bunǎ despre localitatea argeşeanǎ.
Citeşte şi ...
Minoră de 13 ani, dispărută!
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni desfășoară cercetări, în urma sesizării, primite astăzi, 22 noiembrie, ...