Acasă / EVENIMENT / Stăpânii de sclavi aduşi la proces

Stăpânii de sclavi aduşi la proces

sechestrare-si-sclavie-persoane-berevoesti-fotopress-24ro-16Aşa cum v-am inormat, ieri, la Tribunalul Argeş s-a judecat primul termen în dosarul stăpânilor de sclavi de la Berevoeşti. La audieri au fost aduşi, în calitate de martori, mai mulţi bărbaţi exploataţi ani buni de rudarii din Gămăceşti. Întrucât săptămâna trecută rudele lor au făcut scandal şi în consecinţă 14 dintre ei au fost amendaţi, martorii au fost aduşi sub stricta protecţie a jandarmilor, iar audierea a avut loc în şedinţă secretă.În acest dosat sunt implicaţi peste 30 de rudari şi multe victime, iar procurorii DIICOT Piteşti au format şase dosare şi au emis tot atâtea rechizitorii, incupaţii fiind împărţiţi pe familii şi pe victime exploatate. Persoanele exploatate sunt incluse într-un program de protecţie al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, Centrul Regional Piteşti, iar din motive de securitate locul unde se află la acest moment este ţinut secret. Ieri, cînd s-a ju¬decat, de fapt, primul termen, foştii sclavi au dat ochii cu cei care ani de-a rândul i-au supus la chinuri, violenţe şi batjocură inclusiv din pirandelor şi al puradeilor. De data asta însă, victimele nu se mai temeau şi au avut satisfacţia să-i vadă pe „stăpâni” încătuşaţi şi în boxa acuzaţilor. Au fost legitimate do¬uă persoane despre care e¬xistau suspiciuni că ar fi încercat să intimideze victimele, iar puştan în vârstă de 15 ani a fost evacuat din sala de judecată fiindcă e minor. Adolescentul venise să-şi vadă tatăl arestat şi l-a minţit pe jandarm că are 18 ani, dar a fost legitimat şi adevărul a ieşit la iveală. După audieri, victimele au fost preluate din nou de escorta jandarmilor şi transportate cu un microbuz al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Argeş la centrul în care se află cazaţi.

F.P

Despre Administrator

Citeşte şi ...

combaterea cerșetoriei (1)

Acțiuni pentru combaterea cerșetoriei în zona centrală a orașului

În ultimele două zile, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au desfășurat acțiuni specifice ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar