Acasă / EVENIMENT / Femeie din Curtea de Argeş găsită fără viaţă în propria locuinţă

Femeie din Curtea de Argeş găsită fără viaţă în propria locuinţă

Decedata Curtea de ArgesAstăzi de dimineaţă, autorităţile au fost sesizate că o femeie din Curtea de Argeş a fost găsită fără viaţă în propria locuinţă. Mama adoptivă a acesteia a sunat imediat la 112 şi au cerut ajutorul medicilor, dar echipa medicală nu a putut face altceva decât să constate decesul. Ţinând cont că se instalaseră lividităţile cadaverice şi faţa femeii devenise vânăt-albăstruie, se presupune că aceasta ar fi suferit un atact de cord cel mai probabil în cursul nopţii de luni spre marţi.Este vorba despre Elena (Cristina cum îi ziceau apropiaţii) Dinescu, în vârstă de 36 de ani, care locuia într-un apartament din blocul F 7A de pe strada 1 Decembrie 1918, era singură acasă. Tânăra, care fusese înfiată, era căsătorită dar nu avea copii, iar soţul, pasionat de apicultură, era plecat cu stupii în judeţul Călăraşi, unde sunt culturi întinse de rapiţă. Mama ei (cea care a crescut-o de când era prunc) a sunat-o de dimineaţă, dar fata nu i-a răspuns la telefon. Parcă presimţind că s-a întâmplat ceva rău, femeia a mers să vadă ce se întâmplă. Mai întâi a sunat la uşă, dar pentru că din casă nu se auzea nicio mişcare, a bătut la fereastră dar tot fără rezultat. Speriată de-a dreptul, aceasta a descuiat uşa de la care avea cheie şi a găsit-o pe Elena căzută în hol fără viaţă. Crezând că totuşi mai e un strop de speranţă, a cerut ajutorul ambulanţei dar, aşa cum am precizat, echipa medicală nu a putut decât să constate decesul care survenise cu mai multe ore în urmă. Mama tinerei nu-şi putea explica ce s-a întâmplat, mai ales că luni seară vorbise la telefon cu fiica sa şi nu ştia să aibă probleme cardiace. Pe trupul fără viaţă nu au fost evidenţiate semne de violenţă, cauza morţii urmează să fie stabilită de medicii legişti care vor efectua autopsia, iar poliţiştii au deschis dosar penal.
F.P.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Spitalului Județean de Urgență Pitești

Dotarea cu echipamente a laboratorului de anatomie patologică din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești

Aparatură de ultimă generație pentru identificarea timpurie a tipurilor de cancer Miercuri, 18.12.2024, președintele Consiliului ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar