La Universitatea din Piteşti s-a deschis, ieri, prima ediţie a Salonului inovaţiei şi creativităţii elevilor din judeţul Argeş. După evaluare la ora 10, va avea loc festivitatea de premiere.
Pe holurile Rectoratului au fost expuse, pe două niveluri, sute de lucrări născocite de minţile sclipitoare ale elevilor din întreg judeţul, acoperind 20 de domenii tematice: construcţii şi locuinţe, ecologie, arheologie, creaţie vestimentară, educaţie, sport şi timp liber, ştiinţe medicale şi sănătate, grădină şi casă, mediu, mecanică, electronică şi electricitate, informatică etc. Bicicleta cu motor electric alimentat cu panouri solare, roboţi multifuncţionali, haine realizate din materiale textile şi… hârtie de ziar ori din reviste, modele de locuinţe ecologice, oraşul viitorului-oraşul verde unde totul se bazează pe exploatarea energiei eoliene şi/sau solare, sisteme de utilizare judicioasă a electricităţii cu reduceri de costuri, machete reprezentând locuri de joacă sau cvartale de locuinţe prietenoase cu mediul, grădini cu sisteme de irigat economice, propuneri curajoase de produse naturiste destinate substituirii medicamentelor clasice şi multe altele, toate stau dovadă a imaginaţiei şi creativităţii participanţilor. De remarcat că majoritatea exponatelor sunt realizate din materiale reciclabile (lemn, carton, cutii de răcoritoare, pânză, peturi ş.a.), dar cel mai important e că elevii se întrec în a demonstra că toate sunt funcţionale. F.P
Citeşte şi ...
Dacika, la Filarmonica Pitești
Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...