Intervenţie în regim de urgenţă a pompierilor piteşteni la Stadionul „Nicolae Dobrin” după ce un copil s-a urcat pe tabela de marcaj şi nu a mai putut să coboare. Incidentul a fost semnalat în jurul orei 20.15 a serii de joi, iar la faţa locului s-au deplasat un echipaj de urgenţă, o autoscară şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti, precum şi poliţişti de la Secţia 3. Salvatorii au constatat că era vorba despre un copil în vârstă de 11 ani, din municipiu, care era la joacă în apropiere de Sala Sporturilor „Trivale”. La un moment dat, puştiului i-a venit ideea să se urce pe postamentul metalic de susţinere a tabelei electronică de marcaj, probabil ca să vadă cum se văd stadionul şi tribunele de la înălţimea de cinci metri. Odată ajuns sus, copilului i-a fost frică să mai coboare şi a început să strige. A fost auzit de un tânăr care alerga pe alei, iar acesta a sunat la 112 şi, după cum am precizat, cazul a fost transmis la ISU Argeş, care imediat a trimis la stadion echipe de intervenţie. Din fericire totul s-a terminat cu bine, minorul a fost coborât în siguranţă de pe tabelă şi echipajul SMURD care l-a evaluat a constatat că nu suferise nicio leziune.Ca să facă haz de necaz, un martor zicea că puştanul o fi îndrăgostit de fotbal şi auzind că Primăria Piteşti a depus ofertă pentru achiziţionarea brandului FC Argeş, de bucurie că echipa alb-violetă are şanse să renască, de bucurie s-a căţărat pe tabelă ca să vadă mai bine terenul unde se vor disputa meciurile.
Val. N Foto/Video:Mihai N.
Citeşte şi ...
Momente de sărbătoare pentru sportivii H20 Viitorul Pitești
Ieri seară au fost momente de bucurie pentru sportivii legitimați la clubul H20 Viitorul Pitești. ...