Acasă / EVENIMENT / Încă şapte proxeneţi au ajuns după gratii

Încă şapte proxeneţi au ajuns după gratii

proxeneti-tribunal-arges-fotopress-24ro-14Continuând cercetările în dosarul de proxenetism, trafic de persoane şi spălare a banilor deschis cu o săptămână în urmă, procurorii DIICOT Piteşti au dispus reţinerea pentru 24 de ore a încă şapte suspecţi. Aceştia sunnt Alexandru Florentin Bloju, Ionuţ Răzvan Scarlat, Ion Elen Florescu, Gheorghe Daniel Moiş, Marius Claudiu Tismănaru, Cristian Bogdan Grigore şi Gabriel Costinel Oprescu. Primii cinci dintre ei fac parte din grupul care acţiona pe relaţia Elveţia-Germania, iar ceilalţi doi din grupul care avea fete duse la produs în Marea Britanie. Azi, cei şapte urmează să fie duşi la Tribunalul Argeş cu propunerea de arestare preventivă.

S-a pornit de la o sesizare
Ancheta a pornit de la o sesizare ce viza suspiciunea că, începând cu anul 2009, membrii a patru grupuri infracţionale organizate au recrutat prin inducere în eroare şi au determinat mai multe tinere să practice prostituţia în Elveţia, Germania, Marea Britanie, Belgia, Cehia şi Spania (zona Ibiza), obţinând astfel sume importante de bani care au fost folosite la cumpărarea de bunuri pe numele membrilor grupurilor infracţionale organizate sau pe numele unor persoane din anturajul acestora. Aşa cum v-am informat, printre victime se află şi o profesoară de limba franceză din Piteşti, cu care unul dintre proxeneţi s-a căsătorit, apoi a obligat-o să se prostitueze în Elveţia. Ulterior, femeia a divorţat, iar fostul soţ a continuat să se ocupe cu proxenetismul până zilele trecute, când a fost arestat alături de ceilalţi membri ai grupărilor.

Investigaţii în derulare
Din cercetări a rezultat faptul că inculpaţii din acest dosar, 52 la număr, din care 29 sunt arestaţi preventiv şi unul în arest la domiciliu, au obţinut din activitatea infracţională importante sume de bani, doar prin transferuri bancare fiind realizate tranzacţii în suma de circa cinci milioane de euro. Celor 30 li s-au adăugat cei şapte anterior amintiţi, dar investigaţiile sunt în plină derulare pentru identificare şi capturarea altor suspecţi acum plecaţi peste hotare.

Cooperare europeană
Acţiunea privind destructurarea celor patru grupuri infracţionale s-a înscris într-o serie mai amplă de activităţi desfăşurate in cadrul Echipei Comune de Anchetă constituită între autorităţile judiciare din România, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord şi Regatul Belgiei.
Eurojust – Unitatea de Cooperare Judiciara a Uniunii Europene – a asigurat suportul operaţional şi financiar necesar constituirii şi desfăşurarii activităţilor operaţionale aferente acestei echipei. Totodată, Eurojust a facilitat cooperarea dintre DIICOT Piteşti şi autorităţile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii, Belgia, Elveţia, Germania şi Cehia, facilitând organizarea de reuniuni de coordonare şi descinderi simultane cu cele 71 efectuate în România. La rândul său, Europol a facilitat schimbul de informaţii între statele implicate prin organizarea de întâlniri operaţionale şi a oferit sprijin analitic inclusiv prin prezenţa unui birou mobil în Romania pe durata acţiunii, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Toate activităţile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, alături de mascaţi de la Acţiuni Speciale şi forţe ale Jandarmeriei Argeş.
Val. N Foto: Mihai N

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Spitalului Județean de Urgență Pitești

Dotarea cu echipamente a laboratorului de anatomie patologică din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești

Aparatură de ultimă generație pentru identificarea timpurie a tipurilor de cancer Miercuri, 18.12.2024, președintele Consiliului ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar