Luni seară, traficul rutier din Piteşti a fost dat peste cap de la ieşirea din Bascov până în municipiu. Agenţii rutieri aflaţi pe traseu i-au dirijat pe şoferi să se replieze pe prima bandă de mers şi chiar au blocat temporar circulaţia, pentru a face loc unui lung convoi de vehicule militare precedate de maşini ale Poliţiei Militare. După o noapte petrecută în Piteşti, ieri-dimineaţă convoiul şi-a reluat deplasarea, fiind însoţit de echipje ale Biroului Rutier, respectiv ale Serviciului Rutier Argeş până la ieşirea din judeţ.Convoiul, format din 700 de militari, 200 de vehicule, tehnică blindată şi neblindată, a fost campat la Şcoala Militară pentru Unităţi de Luptă „Mihai Viteazul” Piteşti, care a acordat tot sprijinul logistic necesar. Căpitanul Laura Popa, purtător de cuvânt al garnizoanei, ne-a informat că este vorba despre militari americani şi români participanţi la Saber Guardian 2017 (SG17), cel mai mare exerciţiu multinaţional desfăşurat pe teritoriul României. Acesta se defăşoară în perioada 11-20 iulie în Bulgaria, România şi Ungaria şi e condus de Forţele Terestre ale Statelor Unite din Europa (USAEUR) cu participarea a 25.000 de militari din 22 de ţări aliate şi partenere (forţele terestre române participă cu 8.000 de militari). În perioada precizată, militari americanio din Regimentul 2 Cavalerie din SUA, însoţiţi de militari din Brigada Multinaţională Sud-Est şi din Brigada 1 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” au traversat România pe itinerarii de deplasare prestabilite către poligoanele de desfăşurare a exerciţiilor, ocazie cu care au fost organizate şi expoziţii de tehnică sau ceremonii militare. În total, pe parcursul acestui an în regiunea Mării Negre vor avea loc 18 exerciţii internaţionale, la care vor participa aproximativ 40.000 de militari, SG17 fiind cel mai mare şi mai complex dintre ele. Scopul urmărit este să demonstreze capabilităţile întrunite şi multinaţionale superioare ale SUA, ale aliaţilor şi partenerilor, evidenţiindu-se coeziunea, unitatea şi solidaritatea acestora în vederea apărării împotriva oricărei agresiuni.
Acasă / EVENIMENT / Traficul rutier a fost dat peste cap de un convoi militar româno-american care a tranzitat Piteştiul
Citeşte şi ...
Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești
Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...