În această dimineaţă, un grav eveniment rutier soldat cu pierderea unei vieţi omeneşti a avut loc în Dâmboviţa, victimă fiind un argeşean.Accidentul a avut loc pe DN72 Găeşti-Târgovişte, unde un şofer profesionist în vârstă de 60 de ani, din Argeş, circula cu un tir. Din cauză că nu a adaptat viteza de deplasarea, într-o curbă de la intrarea în localitatea Şuţa Olteni a pierdut controlul volanului, iar tirul a intrat în balans, şi s-a răsturnat în afara carosabilului. O a doua variantă pe care poliţiştii o au în vedere este ca victima să fi adormit la volan. Tirul era plin cu paleţi, iar greutatea mare a încărcăturii a făcut ca impactul să fie extrem de violent şi cabina autovehiculului a fost complet distrusă. La faţa locului au apărut echipaje ale poliţiei, ISU şi ambulanţei Dâmboviţa, iar şoferul decedat a fost recuperat din fiarele contorsionate de o echipă de descarcerare a pompierilor.
Citeşte şi ...
Film în premieră la Cinematogaful de artă „Mircea Diaconu”
Duminică, 1 februarie 2026, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” va ...
Foto Press 24