Acasă / EVENIMENT / Complexul „Fortuna” luat cu asalt de pompieri

Complexul „Fortuna” luat cu asalt de pompieri

Agitaţie mare ieri dimineaţă în centru Piteştiului. În sunet de sirene şi cu girofarurile aprinse trei autospeciale ale Detaşamentului de Pompieri Piteşti şi una a Detaşamentului Bradu, o autoscară şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat au oprit în Piaţa „Vasile Milea”. Peste 20 de subofiţeri şi paramedici s-au desfăşurat în dispozitiv de intervenţie la Complexul „Fortuna” şi au urcat scările în fugă, iar autoscara a fost ridicată la primul nivel. După câteva minute au ieşit însoţiţi de angajaţi ai magazinelor şi clienţi aflaţi la cumpărături. Zeci de trecători s-au oprit privind curioşi la ceea ce se întâmpla. Au aflat că era vorba despre un exerciţiu bazat pe un scenariu de simulare incendiu conceput de conducerea ISU Argeş, în care s-au urmărit timpul de răspuns, cunoşterea obiectivului de intrevenţie, colaborarea forţelor, evacuarea/salvarea persoanelor surprinse de incendiu. „Astfel de exerciţii fac parte din planul de pregătire al efectivelor, de antrenare a personalului propriu şi al obiectivelor unde sunt organizate. Asemenea aplicaţii au loc în fiecare zi de joi la diverse obiective din municipiu şi din judeţ, în vederea perfecţionării intervenţiilor în situaţii de urgenţă”, ne-a declarat Mădălina Epure, purtător de cuvânt al ISU Argeş.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar