Acasă / EVENIMENT / Șoferii de maxi-taxi care au intrat în oraş s-au ales cu amenzi din partea Poliţiei Locale Piteşti

Șoferii de maxi-taxi care au intrat în oraş s-au ales cu amenzi din partea Poliţiei Locale Piteşti

În ultimele două zile, şoferii de maxi-taxi care au intrat în oraş s-au ales cu amenzi din partea Poliţiei Locale Piteşti, fiindcă începând de ieri, firmele care transportă persoane din localităţile limitrofe în municipiu nu mai au voie să intre în oraş şi/să debarce sau îmbarce în staţiile Publitrans.Astfel, pe 31 august, toţi agenţii Serviciului Siguranţă Rutieră au acţionat în mai multe zone din municipiu, atât pentru depistarea şoferilor care parchează neregulamentar, cât şi a transportatorilor de persoane care tranzitează oraşul şi îmbarcă ori debarcă pasageri în alte locuri decât cele autorizate. În acest sens, agenţii locali au aplicat 61 de amenzi în valoare de 11.000 lei, dintre care 27 au fost date numai pe Calea Depozitelor în imediata apropiere a Parcului „Lunca Argeşului”, respectiv intrarea către Publitrans. Iar azi dimineaţă, între orele cinci şi opt, poliţiştii locali au reluat acţiunea, prilej cu care patru şoferi au fost amendaţi cu sume între 100 şi 500 de lei, pentru că nu au respectat legialaţia.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar