Acasă / EVENIMENT / Jandarmeria Argeş a intervenit în sprijinul poliţiştilor

Jandarmeria Argeş a intervenit în sprijinul poliţiştilor

Miercuri seară, efective ale Jandarmeriei Argeş au intervenit în sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiei Rurale Valea Mare Pravăţ, pentru a aplana o stare conflictuală izbucnită în satul Nămăieşti între cetăţeni de etnie rromă, care aveau asupra lor blăni de lemn, bâte, pari şi topoare. Pentru restabilirea ordinii publice a fost nevoie de intervenţia a cinci echipaje de jandarmerie, trei de la Câmpulung şi două de la Piteşti.Deşi iniţial se zicea că împricinaţii se luaseră la bătaie, în realitate vreo 20 de rudari, toţi înrudiţi între ei, strânşi în curtea unuia dintre ei, se certau ca la uşa cortului şi se ameninţau cu acte de violenţă. Prin zonă a trecut o patrulă mixtă poliţie-jandarmerie, care s-a autosesizat şi a intervenit, iar în sprijin au sosit alte echipe de jandarmi. Şase persoane, Gheorghe F., de 59 de ani, Costin F., de 28 de ani, Ion F., de 45 de ani, Ionuţ L., de 25 de ani, Dragoş M., de 29 de ani, şi un puştan de 15 ani, au fost duse la secţia de poliţie şi amendate cu câte 500 lei pentru provocare de scandal şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar