Nouă urşi din Argeş urmează să fie împuşcaţi în baza noului Ordin de Ministru nr. 1169/ 04.09.2017. Alţi trei urşi, o femelă cu doi pui, vor fi relocaţi. Astfel, patru urşi vor fi împuşcaţi la Arefu, doi la Rucăr, doi la Corbi şi unul la Valea Danului. De asemenea, se cere aprobare pentru cel de al zecelea animal, la Corbeni. De fapt, potrivit celor declarate de Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, nu va fi vorba despre împuşcare pentru ucidere/recoltare trofeu, ci de împuşcare (cu tranchilizante) în vederea capturării sălbăticiunilor şi transportarea lor în zone aflate la distanţă mare de aşezările umane. În replică, reprezentanţii mai multor asociaţii pentru protecţia animalelor solicită abrogarea ordinului amintit, considerând că urşii vor fi sacrificaţi în loc să fie folosite mijloacele de prevenire a conflictelor om-urs, cum ar fi gardurile electrice, câinii specializaţi sau Serviciul de
Ei bine, pe fondul acestor dispute, sălbăticiunile au ieşit din nou din pădure şi au dat iama în gospodării cetăţeneşti. În cursul nopţii de miercuri spre joi, ursul a atacat din nou în comuna Muşăteşti, satul Stroieşti, unde a omorât o oaie de rasă. Celelalte animale au scăpat pentru că, alertat de lătratul câinilor, proprietarul gospodăriei nu a mai ţinut cont de nimic şi cu un curaj vecin cu nebunia, riscând să fie el însuşi atacat de fiară, a ieşit din casă şi a reuşit să sperie ursul. Cum anume, nici el nu ştie.
„Dacă nu ieşeam, îmio ucidea toate cele 30 de oi, fiecare dintre ele costând 500 de lei. Suntem disperaţi, am ajuns să nu mai dormim, să stăm tot timpul cu teama-n sân. Noi muncim pentru oile astea, dar degeaba ne zbatem să le creştem doi ani de zile şi când aştepti un miel de la o oaie, vine ursul ţi ţi-o omoară. Pentru oi şi pentru câini de pază la stână s-au făcut legi în ţara asta, dar pentru urşi nu e nicio lege, doar aia care-i protejează. Dar pe noi, pe copiii noştri cine ne protejează? Că dacă omor ursul care-mi face prăpăd în bătătură sau îmi pune în pericol familie, risc să ajung la puşcărie. Acum, ce o vrea Cel de Sus, pentru că de la cei care ne conduc, nu mai avem nicio nădejde”, spune tare necăjit omul a cărui gospodărie fusese călcată de urs.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...