Filarmonica Piteşti deschide luni, 9 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, stagiunea camerală 2017-2018 printr-un recital extraordinar susţinut de pianistul Valentin Gheorghiu, acompaniat de pianista Roxana Gheorghiu. În program: W.A. Mozart – Sonata în Re major, Fr. Schubert – Fantezia op. 103 în fa minor şi Grand Rondeau op.107 în La major, Cl. Debussy – Mică Suită (En Bateau, Cortege, Menuet, Ballet 5) şi G. Enescu – Rapsodia Română op 11 nr. 1 în La major. Născut la 21 martie 1928, Valentin Gheorghiu a început studiul pianului la cinci ani, iar patru ani mai târziu a primit o bursă de studiu la Conservatorul Naţional Superior de Muzică din Paris, recomandat fiind de George Enescu. La 15 ani a debutat la Ateneul Român, acompaniat de Orchestra Filarmonicii din Bucureşti. Absolvent al Academiei de Muzică din Bucureşti, în afara concertelor şi recitalurilor de pe toate scenele ţării, Valentin Gheorghiu a întreprins turnee în: Anglia, Franţa, Spania, Germania, Uniunea Sovietică, Austria, SUA, Israel, Japonia etc. Prestigiul repurtat şi profesionalismul desăvârşit au contribuit ca marele pianist să fie membru al juriilor de specialitate din ţară şi din străinătate. În 1958, la prima ediţie a Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, împreună cu fratele său, violonistul Ştefan Gheorghiu, a obţinut Premiul I pentru interpretarea Sonatei pentru vioară şi pian, de George Enescu. Pianist şi compozitor de talie internaţională, prezent în viaţa muzicală de peste 70 de ani, Valentin Gheorghiu are înregistrări la radio, televiziune şi discografice. Roxana Gheorghiu studiază pianul de la vârsta de patru ani, urmând cursurile Liceului de Mu¬zică şi Arte Plastice din Iaşi, ale Liceului de Muzică Nr. 1 şi ale Conservatorului Ciprian Porum¬bes¬cu, din Bucureşti. Cadru uni-ver¬sitar, Roxana Gheorghiu susţi¬ne concerte şi recitaluri solo sau în diverse formule, pe scenele filar¬monicilor din ţară şi din străină¬tate. A format împreună cu Va¬lentin Gheorghiu un duo de mare succes (la două piane sau patru mâini), concertând pe sce¬nele din ţară şi din afara ei. Soţii Gheorghiu au mai fost prezenţi în stagiunile trecute la Filarmonica Piteşti, maestrul Valentin Gheorghiu fiind sărbătorit, pe scena filarmonicii, în 2013, când a împlinit 85 de ani.
Citeşte şi ...
Dacika, la Filarmonica Pitești
Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...