Acasă / EVENIMENT / Maşină de poliţie izbită violent de un BMW la Lunca Corbului

Maşină de poliţie izbită violent de un BMW la Lunca Corbului

RasturnareEchipajPolitieUn poliţist argeşean a scăpat ca prin urechile acului fără răni grave, după ce maşina în care se afla a fost implicată într-un eveniment rutier. Astazi-dimineaţă, Poliţia Rurală Lunca Corbului a fost sesizată că pe DN65, la ieşirea din localitate, o maşină se răsturnase pe raza satului Mârghia. Poliţiştii l-au ajutat pe şofer să iasă din maşină şi, când se pregăteau de plecare, ei au fost anunţaţi că, mai sus, spre Slatina, un alt automobil a ajuns în şanţ. Pentru operativitate, poliţiştii au pornit către locul incidentului, avându-l în maşină pe şoferul care se răsturnase. Ajunşi acolo, oamenii legii au tras maşina de poliţie pe acostament, au pus girofarurile în funcţiune ca să atenţioneze în legătură cu evenimentul rutier şi, pentru mai multă siguranţă, întrucât era curbă, au amplasat şi un triunghi reflectorizant la câţiva metri distanţă. Un poliţist a coborât să supravegheze traficul, în timp ce autovehiculul era scos din şanţ, iar colegul său a rămas în maşina de serviciu, să completeze documentele de constatare. În acest context, dinspre Piteşti urca un BMW condus de George B., în vârstă de 36 de ani, din Bucureşti. Fiindcă nu a adaptat viteza la configuraţia drumului, el a pierdut controlul volanului, iar BMW-ul a izbit violent Loganul poliţiei, pe care l-a răsturnat cu roţile-n sus, iar agentul din maşină s-a lovit la cap. Din fericire, acesta n-a avut leziuni grave. Întrucât n-au fost victime, incidentul a fost instrumentat doar ca tamponare.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar