Acasă / EVENIMENT / Primăria Mălureni, pe cale să rămână iar fără primar

Primăria Mălureni, pe cale să rămână iar fără primar

incompatibil 1Consilierul local Florian Bucălie de la Mălureni, care îndeplineşte şi atribuţiile funcţiei de primar după ce fostul edil, Aurelian Adrian Cristescu, s-a ales cu o condamnare cu suspendare într-un dosar de braconaj din cauza căreia şi-a pierdut mandatul, a fost declarat incompatibil de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Aceştia susţin că „în perioada 26 iunie 2012 – 17 martie 2016, Florian Bucălie a exercitat simultan funcţia de consilier local şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Mălureni, încălcând astfel dispoziţiile art. 88, alin. 1, lit. c din Legea nr. 161/2003″. Decizia ANI nu este definitivă şi poate fi atacată în instanţă, iar în cau că va fi declarat vinovat, Bucălie nu va mai putea deţine timp de trei ani nicio funcţie publică. Primarul interimar a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază, adică de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris în apărarea sa. Ieri, Florian Bucălie a declarat că ştie că s-au facut cercetări, dar deocamdată el nu a primit nicio adresă oficială. „Cu siguranta voi contesta decizia de incompatibilitate a ANI şi voi ajunge şi în instanţă, pentru că nu mi se pare corectă decizia celor de la ANI”, a precizat acesta.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar