Acasă / EVENIMENT / Argeşeni în spatele gratiilor pentru furturi din tiruri

Argeşeni în spatele gratiilor pentru furturi din tiruri

SupectFurt01Doi argeşeni au ajuns în spatele gratiilor după ce poliţiştii i-au ridicat de acasă fiind suspectaţi de comiterea mai multor furturi. Astazi-dimineaţă, poliţiştii argeşeni de la Serviciul de Investigaţii Criminale au efectuat, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cinci percheziţii domiciliare la mai multe persoane bănuite de furt şi furt calificat. Descinderile au avut loc la Băiculeşti şi Merişani, în satele Măniceşti, respectiv Vâlcelele, iar oamenii legii îi suspectează pe cei vizaţi că ar fi furat din vehicule parcate în spaţiile de servicii special amenajate pe autostradă. Potrivit anchetatorilor, în perioada august – octombrie, cei în cauză ar fi spart tiruri, autoturisme şi autoutilitare de transport marfă, din care au furat telefoane mobile, laptopuri, haine, bani şi alte bunuri. În urma percheziţiilor, chiar dacă nu au fost descoperite obiecte susceptibile că pot proveni din furturi, poliţiştii au avut suficiente probe cu care să susţină acuzaţiile aduse împricinaţilor. Aşa se face că trei persoane au fost conduse la audieri, iar două dintre ele au fost reţinute 24 de ore pe bază de ordonanţă. Este vorba despre Eduard C., de 22 de ani, din Merişani, şi Athos S., de 23 de ani, din Băiculeşti, care urmează să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive. Totodată, poliţiştii continuă cercetările pentru probarea întregii activităţi infracţionale.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar