Judiciarişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş au finalizat cercetările într-un dosar penal deschis pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat, furt în scop de folosinţă, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducere fără permis.
Din primele date rezultă că, în noaptea de 12 spre 13 august, Laurenţiu Marinel Rădoi, de 20 de ani, Gabriel Nichifor, de 19 ani, ambii din Piteşti, şi Robert Ionuţ Borcea, de 32 de ani, din Rociu, ar fi sustras un autoturism din Piteşti. Apoi, cei în cauză au montat plăcuţe de înmatriculare false şi au plecat la plimbare. Deşi niciunul nu avea permis auto, au avut noroc cu carul, reuşind să ajungă cu maşina până la Boteni, unde au abandonat-o. Dosarul a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de întocmire a rechizitoriului şi trimiterea tinerilor în judecată.
Citeşte şi ...
Cercetat într-un dosar de trafic de minori,trafic persoane și proxenetism
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a ...
Foto Press 24