Viteza, alcoolul la volan, abaterile pietonilor în trafic şi neacordarea priorităţii de trecere reprezintă unele dintre principalele cauze ce duc la producerea de accidente rutiere pe drumurile publice, motiv pentru care, ieri, în judeţ a demarat o campanie de prevenire. În acest sens, agenţii de circulaţie din cadrul Serviciului Rutier Argeş îşi vor intensifica prezenţa în stradă, acţiunea urmând să se încheie pe 19 noiembrie. Obiectivul principal al campaniei este salvarea de vieţi şi prevenirea accidentelor rutiere prin prinderea şi sancţionarea celor ce pun în pericol siguranţa traficului. Astfel, timp ce şapte zile oamenii legii vor organiza filtre şi acţiuni pe toate categoriile de drumuri, folosind aparatele radar, iar planul cuprinde cinci etape. Ieri, poliţiştii rutieri şi de ordine publică au utilizat permanent semnalele luminoase ale autospecialelor. Toţi conducătorii de autovehicule opriţi pentru verificare au fost testaţi cu aparatul etilotest spre a fi depistaţi cei aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. Ziua de azi este dedicată combaterii neacordării priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor. Miercuri, acţiunile vor viza combaterea abaterilor comise de pietoni, iar cei care vor staţiona sau vor merge neregulamentar pe drumurile publice vor fi în vizorul poliţiştilor. Acţiunile de joi vizează tot sancţionarea celor care nu acordă prioritate de trecere pietonilor sau vehiculelor. În tot acest interval, oamenii legii îşi vor intensifica activitatea şi pentru depistarea şoferilor care conduc cu viteză excesivă şi încalcă limitele maxime stabilite prin lege atât în localităţi, cât şi în afara acestora.
Citeşte şi ...
ISU Argeș : Avertizare meteorologică cod portocaliu și galben
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD PORTOCALIU Interval de valabilitate: 23 decembrie, ora 20 – 25 decembrie, ora ...