Acasă / EVENIMENT / Piteştean prins că vindea băutura contrafăcut

Piteştean prins că vindea băutura contrafăcut

Un tânăr de 27 de ani din Piteşti a fost prins de poliţişti în timp ce vindea whisky contrafăcut. De fapt, împricinatul le oferea clienţilor apă cu alcool şi arome, susţinând că este whisky „Jack Daniel’s”.

alcool contrafacutFlagrant în apropiere de mall
Operaţiunea a avut loc cu două zile în urmă, când un echipaj al Biroului Rutier Piteşti a observat că un bărbat făcea comerţ cu băutură în apropierea unui mall. Crezând că au de-a face cu vreun contrabandist, ei şi-au anunţat colegii de la serviciul specializat, care au intrat imediat pe fir. Împreună cu ofiţeri ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, poliţiştii l-au depistat pe bărbatul în vârstă de 27 de ani care transporta cu un autoturism, în scopul livrării către un client, 84 de sticle de whisky.

Ce le-a atras atenţia oamenilor legii a fost faptul că recipientele cu pricina nu aveau aplicate banderole fiscale, iar conţinutul prezenta semne vizibile de contrafacere. Întreaga cantitate de băutură susceptibilă de a fi fost falsificată a fost ridicată şi indisponibilizată în vederea confiscării, iar activităţile ulterioare s-au desfăşurat în continuarea cercetărilor într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. De asemenea, în aceeaşi zi poliţiştii au efectuat două percheziţii, una la locuinţa celui în cauză, iar cealaltă acasă la părinţii săi. Cu acest prilej au fost descoperite şi ridicate mai multe sticle goale de whisky, dopuri şi recipiente cu substanţe folosite la prepararea băuturii pretins a fi originală.

Din cercetări a rezultat că tânărul cu pricina prepara băutura în casă. Anchetatorii spun că acesta ar fi procurat sticle goale de whisky, prin intermediul anunţurilor postate pe un site de profil, sticle pe care le-ar fi umplut cu un amestec de alcool şi apă, după care adăuga în compoziţie diverse tipuri de arome alimentare care să imite cât mai bine posibil aroma, culoarea şi gustul de whisky. Apoi sigila recipientele ca să nu creeze suspiciuni, dar nu aplica şi banderole fiscale pe care nu avea de unde să le procure, acestea având un regim special de punere în circulaţie.
Ulterior, piteşteanul ar fi comercializat băuturile, direct sau prin intermediari, către clienţi ce organizau mese festive (nunţi, botezuri etc) şi care nu acordau prea mare atenţie „whisky”-ului pe care-l comandau. Cel mai important pentru chilipirgii era preţul extrem de convenabil, mult sub cel practicat în magazine, nicidecum calitatea băuturii care, aşa cum am precizat, era un amestec de alcool cu apă colorată. Cu siguranţă că, în goana după bani, negustorul nu şi-a pus niciun moment problema că substanţele conţinute în aşa-zisul whisky ar fi putut pune în pericol viaţa consumatorilor.

Trei suspecţi cercetaţi
Anterior, la data de 24 octombrie, în cadrul aceluiaşi dosar penal, au fost identificate două persoane care achiziţionaseră astfel de băuturi de la cel în cauză, în scop de revânzare, iar 191 sticle de whisky, fără banderole fiscale şi cu semne vizibile de contrafacere, au fost ridicate în vederea confiscării. Cercetările sunt continuate faţă de toţi cei trei suspecţi pentru comiterea infracţiunilor de punere în circulaţie de produse contrafăcute, producere de produse accizabile supuse marcării şi deţinerea în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea de produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate. Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul inspectoratelor judeţene Argeş şi Vâlcea, precum şi al inspectorilor vamali din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar