Forţele de ordine au desfăşurat o acţiune pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în trafic de droguri de risc. Astazi-dimineaţă, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO şi procurori ai DIICOT Piteşti au descins la Penitenciarul Mioveni. Sprijiniţi de mascaţi ai Serviciului Acţiuni Speciale şi de cei de la Grupa de Intervenţie a unităţii de detenţie, anchetatorii au efectuat şase percheziţii în câteva celule. Din primele date rezultă că membrii grupării, constituite chiar în spaţiul carceral, ar fi livrat droguri de risc către consumatori aflaţi, de asemenea, în detenţie. La finalul descinderilor, şase persoane, patru deţinuţi şi două cadre de la Penitenciarul Spital Mioveni, au fost conduse la sediul DIICOT pentru audieri. Nu este prima dată când se vorbeşte despre consum şi trafic de droguri într-o închisoare. Încadrat ca fiind de maximă siguranţă, Penitenciarul Mioveni a mai fost ţinta unor tentative privind introducerea de stupefiante, pe care agenţii de la sectorul vizite le-au depistat ascunse în borcane cu miere ori dulceaţă sau în alte produse alimentare. Ultima dată, o astfel de încercare a avut loc în februarie, când personalul de pază a observat o dronă care survola închisoarea. Imediat au fost sesizate Poliţia Mioveni, BCCO şi DIICOT, care au găsit în afara spaţiului penitenciarului un pachet cu 25 grame de canabis. În scurt timp a fost descoperit şi cel care ghida drona, Andrei Laurenţiu Coman, de 22 de ani, din Dârmăneşti. Cercetat şi judecat sub control judiciar, tânărul a fost condamnat la doi ani şi două luni de închisoare cu suspendare, după ce a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei.
Citeşte şi ...
Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești
Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...