După cum deja s-a anunţat, sâmbătă, 16 decembrie, la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş va avea loc înmormântarea Regelui Mihai. Deşi sicriul cu trupul neînsufleţit al suveranului va ajunge în Oraşul Regal pe seară, din motive de siguranţă va fi blocată circulaţia rutieră pe tot parcursul zilei pe mai multe străzi. Astfel, va fi interzisă circulaţia şi staţionarea vehiculelor pe bulevardul Basarabilor, între orele 6 şi 22, pe tronsonul Biserica Domnească – Mănăstirea Curtea de Argeş. De asemenea, între orele 16 – 22 nu se va circula pe strada Meşterul Manole pe tronsonul de drum dintre strada Eroilor şi strada Progresul cu excepţia riveranilor, iar între orele 14 – 22 vor fi interzise oprirea şi staţionarea vehiculelor pe străzile Traian şi 1 Mai. Pe parcursul deplasării cortegiului funerar se va opri circulaţia pe străzile 1 Mai, Traian şi Negru Vodă.
Citeşte şi ...
Bărbat de 40 de ani, din Mihăești,cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
Cercetări finalizate într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului În ziua de ...