Acasă / EVENIMENT / Proiecte de milioane în județul Argeș

Proiecte de milioane în județul Argeș

Marți, în județul Argeș a avut loc vizita Ministrului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, vicepremierul Paul Stănescu, a Ministrului Delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica și a Secretarilor de stat de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Adrian Gâdea și Nicolae Tudose.

Cu această ocazie, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, ministrul Marius Nica și directorul ADR Sud-Muntenia, Liviu Mușat, au semnat contractul de finanțare a proiectului privind Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” , galerie ce va fi restaurată, conservată și digitizată cu fonduri Regio-Programul Operațional Regional 2014-2020. Contractul are o valoare de peste 4,3 milioane euro din Fondul European de Dezvoltare Regională (nerambursabili). Galeria deține un patrimoniu de peste 1.000 lucrări de pictură și sculptură clasică și contemporană, semnate de Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Francisc Șirato, Camil Ressu, Dimitrie Ghiață, Iosif Iser, Nicolae Dărăscu și Corneliu Baba.
Este al doilea contract semnat de Consiliul Județean Argeș cu Ministerul Fondurilor Europene, primul contract semnat vizând finanțare proiectului de modernizare a DJ 504, Popești – Izvoru – Recea – Cornățel – Vulpești (pâna în DN 65A) în valoare de circa 18 milioane euro. Lucrările vor dura trei ani și jumătate și includ modernizarea a 25.976 km de drum județean, reabilitarea și modernizarea a patru poduri, construirea și modernizarea unor trotuare și trasee pietonale în suprafață totală de 36.663 mp, construirea și modernizarea a 21 de stații și alveole de transport public, precum și montarea de elemente suplimentare destinate siguranței circulației.

De asemenea, până acum, Consiliul Județean Argeș a semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene și cele nouă proiecte finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2017 – 2020, proiecte a căror valoare depășește 135 de milioane de lei.
În plus, în sala mare a Consiliului Județean Argeș a avut loc și o întâlnire cu primarii din județ, consilierii județeni și parlamentarii. Discuțiile au fost legate, în special, de proiectele pentru care administrațiile locale din Argeș au obținut finanțare, atât pe PNDL II cât și pe fonduri europene.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

tâlhărie calificată și lipsire de libertate

Reținuți într-un dosar de tâlhărie calificată și lipsire de libertate în mod ilegal

La data de 11 decembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar