Suspectat de autorităţile judiciare italiene că ar fi fost implicat în infracţiuni de spălare a banilor, Cosmin Constantin Calotă Drăghici, de 29 de ani, din Popeşti-Leordeni, a fost reţinut de poliţişti şi prezentat Curţii de Apel Piteşti cu propunerea de arestare preventivă în baza unui mandat european de arestare. Instanţa a repins însă propunerea şi l-a plasat pe suspect sub control judiciar pe o perioadă de 15 zile. În acest timp,barbatul trebuie să respecte anumite obligaţii, cum ar fi prezentarea la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze orice schimbare a locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa etc. Totodată, magistraţii curţii piteştene au fixat ca termen ziua de 1 februarie, ora 10, pentru ca procurorul să prezinte mandatul european de arestare în original, însoţit de traducerea în limba română. De asemenea, o copie a hotărârii, care nu e definitivă şi poate fi contestată, va fi comunicată Centrului de Cooperare Internaţională din cadrul IGPR şi Direcţiei de Drept Internaţional şi Tratate – Serviciul Cooperare Judiciară în Materie Penală din cadrul Ministerului Justiţiei.
Citeşte şi ...
ISU Argeș : Avertizare meteorologică cod portocaliu și galben
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD PORTOCALIU Interval de valabilitate: 23 decembrie, ora 20 – 25 decembrie, ora ...