O fotografie făcută luni după-amiază la Mioveni şi postată pe reţele de socializare a devenit în scurt timp virală, fiind apreciată de sute de vizitatori. În imagine apare un bărbat fără picioare, care nu a ţinut cont de faptul că este invalid şi a ieşit cu lopata să cureţe zăpada din faţa casei. Gestul omului l-a sensibilizat pe primarul Ion Georgescu, acesta apreciind că bărbatul fără picioare este un exemplu pentru ceilalţi locuitori ai oraşului şi dă dovadă de spirit civic şi gospodăresc cum rar se întâmplă în astfel de situaţii. „Lecţia ne-a dat-o un simplu cetăţean al oraşului, care, deşi trăieşte cu un grav handicap, respectiv ambele picioare amputate, a ieşit din proprie iniţiativă să-şi cureţe zăpada din faţa curţii şi de pe trotuar. Asta, în timp ce alţi semeni ai noştri, fără handicap sau alte suferinţe medicale, se plâng că nu are cine să le cureţe zăpada din dreptul uşii”, a postat pe pagina sa de socializare edilul Mioveniului.
Citeşte şi ...
Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88
Accident rutier între trei vehicule, produs pe A1, km 88, sensul spre Pitești. Sunt identificate ...