Un tânăr a ajuns în stare gravă la spital după ce a intrat cu maşina pe care o conducea sub un autocamion. Evenimentul a avut loc în jurul orei 23.35 a serii de marţi, la Câmpulung. În vârstă de 24 de ani, Samuel B., din localitate, circula cu o Skoda Fabia dinspre Piteşti către Braşov. În timp ce se deplasa pe centura ocolitoare a municipiului de la poalele Mateiaşului, din cauză că nu a adaptat viteza la condiţiile meteo-rutiere, carosabilul fiind ud şi alunecos de la ninsoarea căzută cu doar o zi înainte, şi la configuraţia şoselei, într-o curbă deosebit de periculoasă a pierdut controlul volanului. Aşa se face că autoturismul a derapat, a pătruns pe contrasens şi s-a tamponat frontal de un autocamion condus regulamentar din sens opus de Gheorghe E., în vârstă de 60 de ani, din Rucăr. Văzând că autoturismul vine direct spre el, şoferul camionului a frânat şi a ieşit pe acostament, sperând că va evita impactul, dar totul a fost în zadar. La locul accidentului au intervenit un echipaj al Detaşamentului de Pompieri Câmpulung, o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat şi poliţişti. Pompierii l-au scos pe tânărul şofer din epava autoturismului. Acesta a primit primele îngrijiri de la paramedici, iar ulterior a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital, unde medicii au constatat că pacientul suferise o fractură a piciorului drept. Verificat cu etilotestul de către agenţii de circulaţie, a rezultat că împricinatul era băut, având o concentraţie de 0,39 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Colac peste pupăză, oamenii legii au mai stabilit că flăcăul nici nu avea permis de conducere, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis şi sub influenşa alcoolului.
Citeşte şi ...
Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88
Accident rutier între trei vehicule, produs pe A1, km 88, sensul spre Pitești. Sunt identificate ...