Judiciarişti ai Biroului Investigaţii Criminale Piteşti au finalizat cercetările într-un dosar penal deschis pentru infracţiunea de proxenetism, pe care l-au înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de trimitere în judecată a barbatului. Este vorba despre Alin Marius Costea, de 42 de ani, din Hârtieşti, care în perioada iulie – decembrie 2017 şi-a trimis nevasta, în vârstă de 28 de ani, să se prostitueze. Femeia era exploatată de individul cu care era măritată de cinci ani şi cu care are un copil în vârstă de patru ani, dar erau despărţiţi doar în fapt şi nu divorţaţi legal, încă din perioada când erau împreună. Trimisă la produs pe strada Depozitelor, adică vechea linie de centură a Piteştiului, tânăra a fost prinsă de mai multe ori de oamenii legii şi amendată, de fiecare dată luând vina asupra ei. Bărbatul o instruia cum să se comporte cu clienţii, majoritatea şoferi aflaţi în tranzit, o păzea aproape non stop şi intervenea când aceştia deveneau recalcitranţi sau refuzau să plătească serviciile sexuale prestate de femeie. Fireşte, banii ajungeau la Costea, care între timp îşi făcuse o altă relaţie, iar nevasta, provenită dintr-o familie dezorganizată şi fără posibilităţi materiale, primea doar o sumă infimă, atât cât să-şi poată întreţine fetiţa pe care o creşte singură la Hârtieşti. În decembrie 2017, oamenii legii l-au prins pe individ la Curtea de Argeş, unde fugise fiindcă ştia că e căutat. Reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă, soţul proxenet a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de arestare preventivă, însă procurorul l-a plasat sub control judiciar 60 de zile.
Citeşte şi ...
Incendiut la un depozit materiale în comuna Bradu, strada Drumul 23
Intervin pompierii cu cinci autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD de prim ajutopr calificat și ...