Patru persoane, dintre care doi copii minori, au ajuns la spital, după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident de circulaţie. Evenimentul a avut loc joi noapte în zona centrală a Piteştiului, unde Olga G., de 24 de ani, din Câmpulung, circula pe bulevardul I.C. Brătianu cu un Opel Insignia dinspre Centrul de Diagnostic şi Tratament către centrul municipiului. Ajunsă la semafoarele de la Centrul de Afaceri, femeia a virat la stânga spre Calea Bucureşti şi s-a tamponat frontal cu o Dacia Logan condusă regulamentar din sens opus de Ionel S., în vârstă de 40 de ani, din Piteşti. Şoferiţa susţine că avea verde când a schimbat direcţia de mers, iar din primele date se pare că femeia nu s-a asigurat în momentul când a virat. Accidentul s-a soldat cu rănirea lui Ionel S. şi a soţiei sale, Liliana, de 37 de ani, care au fost transportaţi la spital pentru investigaţii. La spital au ajuns şi cei doi copii ai lor, două fetiţe în vârstă de un an, respectiv de nouă ani, aflate pe bancheta din spate a autoturismului, iar medicii au constatat că, din fericire, nici părinţii, nici copiii nu au suferit decât leziuni uşoare. În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi se fac cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...