Acasă / EVENIMENT / Rețea de trafic de droguri destructurată de polițiștii argeșeni

Rețea de trafic de droguri destructurată de polițiștii argeșeni

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Argeș și ai Direcției de Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T., desfășoară o acțiune pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate specializate în trafic de droguri de risc. La data de 5 februarie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Argeș și ai Direcției de Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, au efectuat 7 percheziții domiciliare, pe raza orașului Mioveni, și a municipiilor Giurgiu și București, la locuințele și locurile de detenție ale unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc. Din cercetări a reieșit că, din august 2017 și până în prezent, membrii grupării ar fi introdus în penitenciare cantităţi de heroină, care erau ulterior porţionate şi distribuite consumatorilor privaţi de libertate. În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 39 de comprimate de metadonă, telefoane mobile şi ustensile susceptibile a fi folosite la consumul de droguri. 20 persoane vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti, pentru audieri. În activități sunt angrenați luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeş și personal din cadrul Administrația Națională a Penitenciarelor.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar