Acasă / EVENIMENT / Știri pe scurt de la poliție

Știri pe scurt de la poliție

ipj_arges-fotopress24-roŞofer pus sub control judiciar
Poliţişti ai Secţiei Rurale Buzoeşti l-au reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene pe Marian Dorin A., de 30 de ani, din Ungheni. Potrivit anchetatorilor, în seara de 12 februarie, acesta a condus un autoturism pe raza comunei Recea deşi avea permisul suspendat. Ieri, cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. Procurorul de caz a dispus plasarea împricinatului sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Vitezoman depistat la Piteşti

Agenţi ai Biroului Rutier Piteşti l-au depistat pe Bogdan V., în vârstă de 19 ani, din Călineşti, care, în timp ce conducea un BMW pe Calea Câmpulung din municipiu, a efectuat manevra de depăşire încălcând marcajul longitudinal dublu continuu, ce desparte cele două sensuri de deplasare. Totodată, împricinatul circula cu viteză mult peste limita maximă admisă în localitate, fiind înregistrat de aparatul radar cu 122 km/h. Tânărul a fost amendat cu 580 lei, iar permisul de conducere i-a fost reţinut în vederea suspendării pentru o perioadă de 120 zile.

Mandat pus în executare

Judiciarişti ai formaţiunii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Mioveni l-au depistat pe Marius Viorel F., în vârstă de 30 de ani, din oraşul Murfatlar, judeţul Constanţa, pe numele căruia Tribunalul Gorj a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii. Împricinatul fusese condamnat la patru ani de puşcărie în regim de detenţie, pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat. Bărbatul a fost încarcerat la Penitenciarul Mioveni.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Incendiu izbucnit la o casă

Incendiu izbucnit la o casă din comuna Lerești

Incendiu izbucnit la o casă din comuna Lerești. Intervin pompierii de la Detașamentul Câmpulung cu ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar