Duminică seară, poliţia judeţeană a fost pusă pe jar de un apel primit la 112, prin care un bărbat anunţa că s-a rătăcit şi nu mai ştie cum să ajungă acasă. Incidentul a avut la Morăreşti, unde George G., de 55 de ani, din Miroşi, fusese să-şi ia banii de la patronul unde lucrase şi care-l dăduse afară din cauză că obişnuia să consume alcool în timpul programului. Văzându-se cu paralele în buzunar, bărbatul s-a oprit la o cârciumă şi a băut câteva pahare cu tărie. Se făcuse deja noapte când a părăsit localul şi a plecat spre casă. Cu mintea înceţoşată de aburii alcoolului, acesta n-a mai nimerit drumul. Şi-a sunat în schimb fratele spunând că s-a rătăcit, iar acesta a sunat la 112 cerând ajutor. La solicitarea poliţiei, în zonă a fost trimis şi un echipaj de pompieri. După zeci de minute de căutări, bărbatul a fost găsit zăcând în stare de ebrietate căzut într-un şanţ. El a refuzat evaluarea medicală şi a rămas în grija poliţiştilor, care l-au condus la secţie pentru a fi încredinţat familiei.
Acasă / EVENIMENT / Bărbat găsit zăcând în stare de ebrietate într-un şanţ pe raza comunei Morăreşti
Citeşte şi ...
Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești
Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...