Acasă / EVENIMENT / Vremea rea a închis şcolile din Argeş

Vremea rea a închis şcolile din Argeş

scoli inchise argesVremea rea care s-a abătut şi asupra Argeşului a creat probleme nu doar pe anumite dumuri, ci şi la şcoli. Ieri după-amiază, prefectul Emilian Dragnea a avut o video-conferinţă cu mai mulţi miniştri şi un comandament de urgenţă privind măsurile care trebuie luate în această perioadă, când se anunţă viscol, ninsori abundente şi scăderea temperaturilor chiar sub pragul de ger. Astfel, în urma întrunirii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în şedinţă extraordinară, prefectul a emis Hotărârea nr. 4/26 februarie privind închiderea unor unităţi şcolare din Argeş. Decizia revine directorilor de şcoli, după consultarea prealabilă a preşedinţilor comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, iar directorii care au decis suspendarea cursurilor pentru azi vor informa în scris Inspectoratul Şcolar Judeţen şi Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei. „Toţi primarii din Argeş, în funcţie de problemele pe care le au în localităţi – viscol, drumuri înzăpezite etc – să se consulte cu directorii de şcoli şi să decidă dacă vor închide unităţile de învăţământ. Principala problemă o reprezintă gerul care se anunţă şi problemele cu care se confruntă elevii privind transportul la şi dinspre şcoală. Decizia va fi luată împreună cu inspectorul şcolar general Dumitru Tudosoiu. Până acum am fost informaţi că mâine (azi, n.r.) vor fi închise unităţile de învăţământ din Cotmeana, Teiu, Moşoaia şi Căldăraru. Lor li se adaugă şcolile din Albota, Cocu, Băbana, Mălureni, Morăreşti, Lunca Corbului, Răteşti, Săpata, Stolnici, Bârla şi Negraşi”, ne-a declarat prefectul Emilian Dragnea.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88 (3)

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88

Accident rutier între trei vehicule, produs pe A1, km 88, sensul spre Pitești. Sunt identificate ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar