La ora 21 a serii de ieri, o autospecială de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti, însoţită de un echipaj de descarcerare grea şi de o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat s-au deplasat la Drăganu, unde avusese loc un accident rutier. Din primele verificări a rezultat că Gheorghe T., de 63 de ani, din Oradea, judeţul Bihor, circula cu un tir încărcat cu BCA spre Râmnicu Vâlcea. Ajuns în satul Lăzăreşti, din cauză că nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere, carosabilul fiind ud şi alunecos de la zăpadă, într-o curbă periculoasă la dreapta, semnalizată corespunzător, şoferul a pierdut controlul volanului. În aceste condiţii autotrenul a intrat în balans, a derapat şi s-a răsturnatîn şnţ. Conducătorul auto, care a suferit un traumatism cranio-cerebral minor, a primit îngrijiri medicale de la paramedici şi nu a fost nevoie de intervenţia echipei de descarcerare. În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar pe timpul cercetărilor şi a repunerii vehiculului pe şosea, circulaţia s-a derulat alternativ pe un singur fir circa o oră şi jumătate.
Citeşte şi ...
Comportament agresiv în trafic, constatat de polițiștii din Domnești
În ziua de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești, au ...