Incident ciudat la Lereşti, unde, la sfârşitul săptămânii trecute, un bărbat a căzut în cap de pe o punte, dar a scăpat teafăr. Este vorba despre Petre C., de 57 de ani, din satul Pojorâta, care consumase alcool şi se îndrepta spre casă. În timp ce traversa o punte întinsă peste Râul Târgului, bărbatul s-a oprit şi s-a aplecat ca să-şi vadă chipul în oglinda apei. Băut fiind, s-a dezechilibrat şi a căzut în râu de la trei metri înălţime. Nişte săteni aflaţi întâmplător în zonă au văzut ce s-a întâmplat şi au sunat la 112, iar în scurt timp a venit o ambulanţă. Echipa medicală a constatat cu surprindere că, exceptând starea de uşoară hipotermie, bărbatul n-a păţit nimic, cu excepţia câtorva contuzii şi escoriaţii. Acesta a fost transportat totuşi la spital şi internat sub observaţie. Potrivit anchetatorilor, împricinatul e cunoscut în localitate ca un cal breaz şi e recidivist. Mare parte din viaţă şi-a petrecut-o după gratii din cauza furturilor pe care le-a comis. Spre exemplu, într-o singură noapte a furat 23 de biciclete numai în Lereşti.
Citeşte şi ...
Comportament agresiv în trafic, constatat de polițiștii din Domnești
În ziua de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești, au ...