Acasă / SOCIAL / De 1 iunie, micuţii au fost în centrul atenţiei

De 1 iunie, micuţii au fost în centrul atenţiei

Prima zi din iunie este plină de semnificații. În primul rând, ea marchează copilăria, începutul cu frumusețea celei mai frumoase perioade din viața unui om. Apoi este prima zi de vară, anotimpul căldurii și tuturor miresmelor. Jandarmii argeșeni au sărbători în mijlocul celor mici care au venit fie însoţiţi de părinți, fie de bunici în Pădurea Trivale din Piteşti pentru a marca acest eveniment. Micuţii au fost fascinaţi de tot ce au văzut, dar mai ales de de armele și echipamentele utilizate de jandarmi. Cei mai curajoşi s-au dat pe tiroliana instalată de jandarmii montani. Nu au lipsit nici câinii jandarmerie, care au fost în centrul atenţei. Copiii cadrelor militare au prezentat și o demonstrație de arte marțiale. Rafal Udeanu , ofiţerul specialist din cadrul resurselor umane, care este şi îndrumător pentru cei mici ne-a declarat că mişcare este extrem de importantă pentru ca un copil să crescă sănătos şi îi sfătuieşte pe părinţi să facă cât mai multa mişcare alături de aceştia. Ziua Copilului a fost sărbătorită în întreag oraşul, iar centru Piteştiului părea să fie un loc în care fericirea te izbeşte la orice pas. Standul Spitalului de Pediatrie a oferit sute de coronițe pentru micuţii, iar pe acestea scria prințesă sau prinț. Cei mici au desenat şi au fost în centrul atenţiei, aşa cum ar trebui să fie zi de zi. La mulţi ani, dragi copii!

GABRIELA N. – MIHAI NEACSU

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Biroul de Presă al STS (1)

Alegeri 2024: rezultate cumulate pe prezenta.roaep.ro

Serviciul de Telecomunicații Speciale a dezvoltat o nouă funcționalitate pentru site-ul prezenta.roaep.ro, odată cu alegerile ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar